Chei si surubelnite dinamometrice

Chei si surubelnite dinamometrice

Cheile si surubelnitele dinamometrice sunt folosite pentru strangerea la moment a piulitelor sau a suruburilor intr-o asamblare.
Prin strangerea la moment se asigura forta de compresiune necesara fixarii a 2 sau mai multe suprafete. Momentul creaza de fapt o tensiune in surub si implicit o forta rezultanta care fixeaza suprafetele.
Strangerea la un moment (controlat) este cruciala pentru relizarea unei asamblari atat din punct de vedere functional dar mai ales din punct de vedere al sigurantei.
Un surub strans mai putin se poate desface in timp datorita vibratiilor sau a miscarii dintre suprafete.
Un surub suprastrans poate duce la alungirea acestuia peste limita si implicit la slabirea strangerii, iar in cazurile cele mai grave la ruperea lui.

Din punct de vedere al modului de actionare cheile dinamometrice pot fi manuale pentru momente mici si medii – max. 3000Nm, electrice, pneumatice si hidraulice pentru momente medii si mari, cu capacitati de pana la 100.000Nm. In categoria momentelor medii si mari mai intra multiplicatoarele manuale de moment, care reprezinta un sistem de agrenaje ce multiplica momentul aplicat cu o cheie dinamometrica de cateva ori – factor dat de productor.
Surubelnitele dinamometrice pot fi cu actionare manuala, electrica sau pneumatica. Sunt in general folosite la momente mici.

Gama Adexx este axata pe chei si surubelnite dinamometrice industriale, de precizie, in special pentru momente mici si cateva modele de multiplicatoare manuale pentru momente medii. In aceste categorii intra echipamentele descrise mai jos.

Cheile dinamometrice manuale.
In primul rand trebuie analizata aplicatia pentru care sunt necesare. Exista 2 categorii de baza: strangere la moment si verificare sau masurare de momente pentru suruburi stranse.
———-
Pentru strangere la moment se folosesc cheile dinamometrice mecanice cu clic, cu articulatie sau cu alunecare.
Cheile dinamometrice cu clic sunt cel mai des intalnite, in special din cauza costurilor mai mici. La atingerea momentului reglat manerul se dplaseaza cu cateva grade fata de partea frontala si emit in acelasi timp un semnal auditiv “clic”, iar unele transmit si o vibratie in maner. Daca forta este aplicata in continuare, ele pot depasi momentul reglat.
Cheile dinamometrice cu articulatie semnalizeaza momentul reglat printr-o deplasare a manerului cu cca 20 grade fata de partea frontala. Acest mecanism reduce posibilitatea suprastrangerii, in special la momente mici. Daca forta este aplicata in continuare, ele pot depasi momentul reglat.
Cheile dinamometrice cu alunecare, elimina complet posibilitatea suprastrangerii, avand la baza un mecanism care permite rotirea cheii dupa atingerea momentului reglat.
Cele 3 tipuri de chei dinamometrice prezentate mai sus, se impart la randul lor in chei dinamometrice cu scala de reglaj (uzuale) si chei dinamometrice presetate. Modelele presetate nu au scala de reglaj, ci un mecansim care permite reglajul, insa doar cu ajutorul unui tester de moment, prin masuratori si ajustari repetitive pana la atingerea momentului dorit. Sunt destinate in special liniilor de productie sau activitatilor de mentenanta, unde un moment este folosit pentru perioade mai mari de timp.
———-
Pentru verificare sau masurare de momente, se folosesc cheile dinamometrice cu ceas/cadran si cheile dinamometrice digitale.
Cheile dinamometrice cu ceas au capacitatea de a afisa/pastra momentul maxim inregistrat in timpul unui test, cu ajutorul acului indicator secundar, care ramane fixat pe valoarea maxima.
Cheile dinamometrice digitale, beneficiaza de functia “peak” (varf) in care valoarea maxima este pastrata pe ecran pana la resetare. Majoritatea ofera si posibilitatea salvarii datelor in memorie sau/si a salvarii in fisiere prin intermediul unui software.
Cheile dinamometrice cu ceas si digitale pot fi folosite si la strangeri la moment, insa in general trebuie atentie marita pentru a opri strangerea la atingerea momentului. Cele digitale pot avea si sistem de avertizare audio-vizual (buz&led), iar unele modele au si clic. Doar pentru strangeri la moment, in general costurile implicate de aceste modele nu se justifica si se recomanda modelele mecanice.

Surubelnitele dinamometrice.
La fel ca si la chei dinamometrice, exista modele de surubelnite dinamometrice dedicate strangerilor la moment si surubelnite dinamometrice pentru verificari si masuratori.
———-
Pentru strangere la moment se folosesc surubelnite dinamometrice manuale, electrice si pneumatice.
Surubelnitele dinamometrice manuale din gama Adexx sunt toate cu mecansim cu alunecare, evitand astfel suprastrangerea, mai ales fiind folosite la momente mici.
Surubelnitele electrice pot fi in forma dreapta, tip “pistol”sau forma unghiulara, la 90 grade.
Ca si principiu de oprire la moment, surubelnitele electrice pot fi pe baza de ambreiaj mecanic, cu oprire pe baza de curent si cele mai precise – cu traductor de moment (si unghi) integrate.
———-
Pentru masuratori de momente, ca si in cazul cheilor dinamometrice, se folosesc surubelnite dinamometrice cu ceas si surubelnite dinamometrice digitale, cu acelasi principii de lucru.
———-

© Adexx Industry. Articol publicat pe www.adexx.ro in data de 11.03.2017. Orice preluare partiala sau integrala a continutului se poate face doar cu citarea sursei si cu link catre pagina acestui articol.

Share the Post

About the Author

Comments

No comment yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *